Îmi place inițiativa Automarket.ro de a oferi posibilitatea bloggerilor de a face parte din juriul ce desemnează Mașina Bloggerilor pe 2011. Până anul trecut citeam două reviste auto în mod periodic - Autoshow și AutoBild, iar în online parcurgeam Automarket.ro.
Și acum se află pe reader, dar mereu sunt grăbit să aflu informații despre gadgets, să scriu recenziile unor produse și nu mai am timp de hobby-ul numit domeniul auto.
Am accesat aplicația lor - dați de ea pe pagina de facebook a automarket.ro.
Topul meu pentru Mașini accesibile și Mașini premium arată precum vedeți în widget-ul de mai jos.
I. Mașini accesibile
1. Ford Focus
Am văzut cum arată noul model și impresionează atât la exterior cât și la calitatea materialelor din interior, plus prețul la care este comercializat.
2. Citroen C4/DS4
Îmi pare rău că Citroen nu a mers pe linia inaugurată la Citroen C4 Coupe din generația anterioară.
3. Kia Rio
Uimește prin design, dar nu știu și cât de funcțional este. Vizibilitatea în spate are de suferit, dar place ochiului.
II. Mașini premium
1. BMW Seria 6
O mașină care la prima generație a fost desenată de Chris Bangle. Cred că sunt printre puținele persoane care a apreciat munca sa la BMW și chiar acel Seria 5 extrem de criticat, dar cu succes la public. Au ales la noul BMW Seria 6 să meargă pe calea evoluției și nu a revoluției.
2. Porsche 911
Un clasic care a făcut din Porsche un nume mare în industria motorsportului.
3. Mercedes-Benz SL
Poate și cea mai luxoasă decapotabilă premium.
Detalii legate de participarea ca blogger - aici.
Posted by
Emil Dragota
at
vineri, ianuarie 27, 2012
Labels:
Automarket.ro,
Autovot 2011. Mircea Meșter,
Mașina Bloggerilor
