Seria Nexus: One vs S vs Prime

Google a uimit puțin când și-a lansat primul telefon în colaborare cu HTC. Este vorba de Nexus One care nu s-a vândut așa cum și-a dorit compania americană și pentru că avea dotări hardware asemănătoare cu HTC Desire care spre exemplu în magazinele din .ro era cu 6 - 700 de lei mai ieftin (1.700 față de peste 2.400 la Nexus One).


Au ales colaborarea cu Samsung și un fel de urmaș neoficial al lui Galaxy S personalizat de Nexus S. Diferențele sunt de design și camera de pe Nexus S nu filmează HD.
Nexus One și S sunt considerate neoficial ca telefoane numai bune pentru un dezvoltator de aplicații și asta pentru că mai mereu aceste handseturi sunt în fruntea liniei când vine vorba de portarea celor mai noi versiuni Android.
Nexus Prime este următorul în serie și poate că mai târziu Google va alege Motorola pentru a fabrica seria Nexus. Se pare că Samsung va continua colaborarea cu Google pentru Nexus Prime sau Nexus 3. Mai ales că ei au dat un teaser pentru IFA Berlin în care pregătesc un super-smartphone, iar prin octombrie este așteptat Prime cu Android 4.0 care s-ar putea să fie similar cu smartphone-ul de top pregătit de lansare de către compania sud-coreeană în Germania la început de septembrie 2011. Primele două au fost de tip single core și Nexus Prime va fi cu siguranță cel puțin dual-core, deși unele zvonuri vorbeau de un quad-core la 1.2 GHz.

Telefon
Date tehnice
Nexus OneNexus SNexus Prime*
EcranAMOLED de 3.7 inch cu rezoluție 480x800 pixeli și 16 milioane culoriSuper AMOLED de 4 inch cu rezoluție 480x800 pixeli și 16 milioane culoriSuper AMOLED de 4.5 inch cu rezoluție 1280x720 pixeli și 16 milioane culori
Procesor1 GHz1 GHzDual-core la 1.5 GHz
Memorie512 MB RAM, 512 MB ROM, microSD de până la 32 GB512 MB RAM, 16 GB spațiu de stocare1 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare
Accelerator graficAdreno 200 GPUPowerVR SGX540 GPU-
Sistem de operareAndroid 2.3 GingerbreadAndroid 2.3 GingerbreadAndroid 4.0 Ice Cream Sandwich
Conectivitate3G cu viteze de download de până la 7.2 Mbps, Wi-Fi a/b/g, bluetooth 2.1, microUSB, GPS, jack de 3.5 mm3G cu viteze de download de până la 7.2 Mbps, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi hotspot, DLNA, bluetooth 2.1, microUSB, GPS, jack de 3.5 mm3G, Wi-Fi, bluetooth, microUSB, jack de 3.5 mm, NFC
Cameră foto/video5 Megapixeli și filmează la 720x480 pixeli și 20 fps5 Megapixeli și filma la 800x480 pixeli și 30 fps, cameră secundară de 0.3 Megapixeli8 Megapixeli și va filma la 1920x1080 pixeli, cameră secundară
Baterie
Greutate
Grosime
1.400 mAh,
130 grame,
11.5 mm
1.500 mAh,
129 gr.,
10.9 mm
-
-
-
Preț- 1.679 lei la eMAG.ro-

*Nexus Prime - sunt doar zvonuri privind partea hardware și nu avem nimic oficial la fel ca și imaginea de mai sus.
Legături externe:
http://www.gadget.ro/nexus-prime-primele-informatii/;
http://www.gsmarena.com/htc_google_nexus_one-3069.php;
http://www.gsmarena.com/samsung_google_nexus_s-3620.php.



top