Evoluția calculatorului meu

Particip și la această campanie Blogal Initiative, deși am rămas cu un ușor gust amar după ultima. Nu mă interesează premiile pe care le oferă ci doar să-mi exersez stilul de scris pe un subiect care doream oricum să-l abordez și anume o mică poveste cu legătură la pc-urile ce mi-au trecut prin mână.
Primul meu calculator l-am cumpărat când eram la facultate. Vroiam să-mi fac lucrarea de licență de unul singur și să o tehnoredactez fără a apela la cineva. S-a dovedit a fi unul dintre cele mai utile lucruri și m-a ajutat enorm să iau și examenul de titularizare. Era undeva prin 2004. Țin minte că m-am uitat luni bune prin cataloagele Flamingo și plăteam 50 de bani pentru un catalog din ăla. Nu știu dacă le cunoașteți, dar erau exhaustive. Știu că ai mei nu aveau foarte mulți bani și cu 1.600 de lei mi-am acontat un:
- monitor CRT de 17 inch cu 1280x1024 pixeli;
- procesor Intel Celeron la 2 GHz, 128 MB RAM, placă video onboard;
- hdd de 40 GB, cd-rom;
- boxe de tip 2.1 de 30W RMS.
Prima mea unitate pc
Țin minte că primul lucru care mi s-a stricat a fost cd-rom-ul de la LG. Mi-am cumpărat altul de la Asus ce a ținut mai mult și abia după aceea am trecut pe un cd-rw. Un prieten m-a ajutat în contul unor datorii care le avea față de mine și am primit o placă video dedicată de 32 sau 64 MB de la Nvidia - a trecut timp de atunci și nu-mi amintesc exact și 128 MB RAM. Ajunsesem și eu la 256 MB RAM. Îmi instalam XP-ul odată la șase luni și nici nu aveam net pe el.
M-a ajutat și în primul an la serviciu și primele teste pentru cei mici le-am făcut pe el. Se descurca decent în editarea de documente, browsing, dar un adevărat stres că nu îmi mergeau unele jocuri din seria  Need For Speed. Se oprea la NFS 6 și intensiv am jucat Need For Speed Porsche - simulatorul auto perfect. Din păcate veneau și erori care nu mă lăsau să avansez spre finalul jocului. Mai îmi încercam norocul cu FIFA sau Red Faction. Nu era un computer de gaming în niciun caz și nici măcar la nivelul lui 2004. Acum se odihnește la fratele meu care-l ține mai mult pentru muzică. Dacă aș pune Chrome 12 pe el cred că ar crâcni din toate piesele. Țineam carcasa deschisă pe o parte și uneori îmi dădea eroare la start și trebuia să pun din nou RAM-ul, să conectez HDD-ul. Monitorul niciodată nu am reușit să-l reglez ca să afișeze imaginea cum trebuie.
Când în 2007 am făcut pasul către un laptop mi s-a părut ceva extraordinar. Îmi aduc aminte că după ce mi-am cumpărat apartamentul, de Crăciun mi-a fost adus și rămâne cel mai mare cadou ce l-am primit vreodată. Era un notebook ce a costat în jur de 2.300 de lei - Asus X51R. Și acum a rămans laptopul meu în așeptarea unui upgrade. Avea Intel Pentium Dual Core la 1.86 GHz, 1 GB RAM, hdd de 80 GB, placă video ATI X1100 - dacă memoria nu îmi joacă feste. I-am mai adăuagt un 1 GB RAM și un alt cadou de ziua mea m-a ajutat să suplinesc nevoia de spațiu de stocare - un hdd extern de 500 GB de care a avut grijă cel mic când a dat cu el pe jos și m-a lăsat fără fotografii și video în jurul a 300 de GB. Asta e. Alex nu are nicio vină ci doar eu că nu am avut grijă să nu îl lasă la îndemâna lui.
Asus X51R
Prin intermediul lui am descoperit blogurile și partea de online în care acum petrec mare parte din timpul meu liber. A fost cu mine alături la scrierea a numeroase recenzii.
Și aici la fel nu mergeau multe jocuri, dar de la bun început l-am achiziționat pentru browsing, editare documente, FIFA 2008 și 2007 :). Ultimele două jocuri erau extrem de interesante când le jucam cu alte persoane prin game pad-uri. Și acum am vreo două game pad-uri distruse și nu de mine.
Oricum se vede că a trecut timpul peste el și ecranul a început în partea de sus să se albească plus că bateria nu mai ține nicio secundă și se încălzește într-un mare fel. Are mii de ore de funcționare. Uneori nu mă mișc din scaun câte 14 ore și vă dați seama câte s-au adunat pe capul lui X51R. Noroc cu un HP Compaq 6710b care l-a suplinit. HP-ul și acum duce ca și baterie în jur de 2 ore și jumătate față de Asus la care ai impresia că nu are bateria încorporată. Pentru că se încălzea foarte tare am și luat un cooler și stand de la Microsoft.
Asus U36J
Dacă finanțele îmi voi permite mă voi reorienta spre un alt laptop. Dimensiunea pe care o consider perfectă este de 13.3 inch. Asta după ce am testat un Asus U36 și Sony Vaio SB. Ultimul mi se pare de-a dreptul ideal uimind prin autonomie, putere, versatiliate, dimensiuni, display. Are tot ce-i trebuie și un singur lucru mă ține departe de el. Mă refer la prețul de peste 4.000 de lei.
Sony Vaio SB:
- ecran mat de 13.3 inch cu rezoluție 1366x768 pixeli;
- procesor Intel Core i5 la 2.3 GHz, 4 GB DDR3;
- placă video ATI Radeon Mobility de 512 MB DDR3;
- baterie cu 6 celule, 1.7 kg și 23 mm grosime;
Am un Macbook Air de 11.6 inch pentru un an de zile (Apple Air Blogger), dar nu-l văd ca un laptop pentru acasă ci unul cu care să mergi la conferințe sau chestii de gen. Nu am ce să-i reproșez ca autonomie, funcții încorporate - mergea să pună un HDMI. Pentru a afișa conținutul de pe el pe o un monitor extern trebuie cumpărat un cablu ce costă în jur de 100 de lei. Oricum este o experiență pozitivă și zi de zi descopăr lucruri noi. Dacă Air ar coborî sub 3.000 de lei și la noi în țară ar deveni hit instant pe zona de netbookuri și notebookuri cu accent pe portabilitate și performanță.
Sony Vaio SB
Vaio SB ar fi util pentru puterea încorporată, autonomia destul de ridicată, dimensiuni. Nici nu simt când îl am în rucsacul din spate. M-am deplasat pe la unele evenimente în București - lansarea lui Samsung Galaxy Tab 10.1 la Orange - și s-a descurcat excelent. Plusează și cu usb 3.0 sau HDMI. Este compromisul aproape perfect între portabilitate și performanță. Acasă pentru a suplimenta ecranul de 13.3 inch aș alege un BenQ BL2400 de 24 inch ce costă în jur de 900 de lei. Are un picior flexibil și îl poți aranja imediat într-o poziție favorabilă ție. BenQ este lider în tehnologia privind panelurile VA și BL2400 uimește printr-un design simplu și serios - culoarea neagră mată de pe spate.
Viitorul meu birou. Mai trebuie să adaug BenQ BL2400.
Și cam atât despre pc-ul meu.
Scris mai mult pentru mine, dar și pentru Blogal Initiative și Azerty.ro.
AUTOR: Un blogger pe blogger

top