23 august

Înainte era ziua națională a României fiind un fel de aniversare a 23 august 1944 când țara noastră a ieșit din alianța cu Germania și s-a alăturat Națiunilor Unite (URSS, SUA și Marea Britanie). Se știa deja în anumite sfere la nivel internațional încă din 1943 că am intrat în ograda URSS. Este celebru schimbul de bilețele dintre Stalin și Churchill în cadrul unei conferințe. S-a făcut un fel de troc Grecia - România și noi am picat unde este mai rău.

A urmat trecerea la un regim comunist definitivată în 1947 prin abdicarea forțată a regelui Mihai I (1927 - 1930 și 1940 - 1947).
Cele mai cunoscute sunt sărbătorile din timpul lui Nicolae Ceaușescu (1965 - 1989) - primul președinte al României ce a sfârșit prin a fi asasinat în urma unui așa-zis proces la Târgoviște în ziua de 25 decembrie 1989, chiar de Crăciun.
Nu aveam decât șase ani în 1989 și mă uitam la televizor la evenimentele din Timișoara și București, dar asta e altă poveste.
Din păcate am prea puține amintiri din regimul comunist și nu îmi place deloc când cei mai în vârstă spun că era mai bine decât în prezent bazându-se pe faptul că atunci aveai un loc de muncă asigurat. Se prea poate ca  peste ceva ani să vedem cum Ceaușescu suferă un fel de rebranduire. Deja nu mai este considerat la fel de rău ca acum 20 de ani. Sunt curios dacă la 50 de ani de la evenimentele din 1989 se vor vedea conotațiile internaționale și Nicolae Ceaușescu va fi așezat la locul care i se cuvine (să nu luați afirmația neapărat în sens pozitiv).
Căderea regimurilor politice din Africa de Nord și Asia de Vest îmi amintește de evenimentele petrecute în 1989 - 1991 în Europa de Est și Centrală.


top